Răstignirea, Joi

   

Răstignirea, Joi

    Isus a fost pus în mormânt Joi, iar cei ce spun că Vineri, spun o minciună.  

   Deoarece Satana este stăpânitorul acestei lumi (Ioan 14:30) şi întreaga lume zace în cel rău (1 Ioan 5:19), nu ar trebui să ne mire că lumea nu cunoaște ziua în care Hristos a fost răstignit. Învăţătura predominantă este aceea că Isus a fost răstignit Vinerea, după cum cei mai mulţi s-au obișnuit să spună zilei de Vineri dinaintea Paștelui: "Sfânta Vineri". Aceasta este o minciună, şi-l face pe Hristos un mincinos, dacă s-ar crede că a stat numai două zile şi două nopţi, nu aşa cum a spus El mai înainte, că: Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului, iar acest lucru care se potriveşte foarte bine cu schema Diavolului. (Apocalipsa 12:9; 13:6).

    Trei zile şi trei nopţi (sunt exact trei zile și trei nopți)
 Dacă Isus ar fi fost răstignit Vineri, atunci El a fost în mormânt numai două zile şi două nopţi, totuşi, El a spus că va fi acolo trei zile şi trei nopţi. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului (Matei 12:40; şi de asemeni, Luca 11:29-30)¹.
Semnul lui Iona (Luca 11:29-20) a fost mormântul (sau Locuinţa morţilor, sau Sheol, Iona 2:2). Iona a fost în "pântecele chitului" (Matei 12:40), care este "mijlocul Locuinţei morţilor" în Iona 2:2. Iona a fost în Sheol (mormânt) timp de trei zile şi trei nopţi (Matei 12:40). Iar, "inima pământului" din Matei 12:40 este acelaşi lucru cu "mijlocul Locuinţei morţilor" din Iona 2:2. A se vedea, de asemenea, Iona 2:6.

  Isus vorbeşte aici de trei zile şi trei nopţi. Aceasta ar trebui să fie evident din moment ce El vorbeşte atât de zi (lumină) şi de noapte (ca în Iona 1:17), deci, aici este abordarea problemei de zi lumină şi de noapte întuneric. În alte locuri, pur şi simplu El vorbeşte de trei zile (Marcu 8:31, 9:31, Ioan 2:19). Dar, aici în Matei 12:40 El se referă la un anumit număr de zile şi de nopţi. Apoi, Isus a înviat din morţi ", în timp ce afară era încă întuneric" (Ioan 20:1). Acest lucru este evident prin faptul că "piatra a fost dată la o parte pe când era încă întuneric" (Ioan 20:1). 

Dacă El ar fi fost crucificat Vinerea, nu ar fi fost nicidecum trei nopți de când fost pus în mormânt şi desigur nici trei zile. Şi dacă crucificarea (răstignirea) a avut loc într-o Vineri, după cum se spune... am avea doar două zile (lumină), dacă se ia în considerare ce este scris, că Isus a înviat "în timp ce era încă întuneric  -  am avea doar doua zile; Vineri şi Sâmbătă si desigur numai două nopţi, - Vineri noaptea şi Sâmbătă noaptea. Mai mult, din Scripturi aflăm că Isus a înviat din morţi a treia zi (Matei 16:21, 17:23, 20:19, 27:64, Marcu 8:31; 9:31; 10:34, Luca 9:22, 18:33, 24:7, 46; Ioan 2:19, Fapte 10:40; 1 Corinteni 15:4).² De asemenea, este arătat că această a treia zi a fost "prima zi a săptămânii"  (Marcu 16:9, πρωτη σαββατου [prôtê sabbatou], mai literal, "întâia zi de la Sabat")

  Aşa că, această zi, "prima din săptămână", nu a început Duminică dimineață, ci mai degrabă Sâmbătă seara.

  În Scriptură, ziua începe seara, după cum este scris: Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. (Geneza 1:5; a se vedea, de asemenea, Geneza 1:8, 13, 19, 23, 31; Daniel 8:26, 14 ["ziua" în ebraică, este de fapt, "seara şi dimineaţa"]) În Levitic, vorbind de Ziua Ispăşirii, Domnul le-a spus israeliţilor: Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru. (Levitic 23:32)

   Levitic 23:32 exemplifică ziua de douăzeci şi patru de ore, care începe seara şi ţine până seara urmatoare, spre deosebire de ceasul nostru la momentul actual, care începe de la miezul nopţii, până la miezul nopţii următoare, (00:00, la 23:59). Mai mult, Isus era înviat dis-de-dimineaţă (Marcu 16:9)³ "în timp ce era încă întuneric" (Ioan 20:1), în a treia zi (Marcu 16:9), care este, de fapt a treia noapte. Deci, nu ne trebuie un matematician pentru a număra nopţile înapoi ca să vedem că El a fost crucificat Joia şi nu Vinerea.
Dacă răstignirea a fost Joia, avem: Joi noaptea, Vineri noaptea şi Sâmbătă noaptea - deci trei nopţi.

Dacă răstignirea a fost Joia, de asemeni avem: Joi zi, Vineri zi, Sâmbătă zi - deci trei zile care a fost în mormânt. În timp ce pentru ce-i ce spun că răstignirea a fost Vinerea, nu este decât Vineri noaptea şi Sâmbătă noaptea - deci două nopţi, nu trei; şi nu este decât Vineri zi şi Sâmbătă zi - deci două zile, nu trei.

    Ziua de 14 şi 15 ale lunii Abib (Nissan)

   Pentru a determina când a murit şi când a înviat Cristos, este important să se stabilească în mod special ziua în care Cristos a fost răstignit în legătură cu Paştele. Acest lucru este util pentru a înţelege de asemenea, că într-adevăr El a fost răstignit într-o joi. 1 Corinteni 5:7 spune: Cristos este Paştele noastre. Exod 12, Levitic 23:5 şi Numeri 28:16 scrie că Paştele să fie pe 14. Aceasta este ziua în care Cristos a murit pe cruce - ziua 14 a lunii Abib, sau Nissan.  Acest lucru poate fi văzut prin faptul că Isus şi ucenicii săi au sărbătorit Paştele cu o noapte înainte ca El să fi fost crucificat (Matei 26:17-20; Luca 22:7-15). Au continuat Paştele în ziua de 14 a primei luni (Exodul 12:2-6; Marcu 14:12), luna Abib (Deuteronom 16:1).
Astfel că Paştele a avut loc la începutul celei de-a 14-a zi de la asfinţit (Levitic 23:5, sau mai literal, "dintre seri" הָעַרְבָּיִם בֵּין [bêyn ha `arbâyim]).⁴  Această a 14-a zi a lunii Abib a început seara, aceeaşi seară în care Isus şi ucenicii au ţinut Paştele şi a continuat în orele din aceiaşi zi de la răstignirea Lui şi până la înmormântare.

   Ştim că Isus şi ucenicii Lui au sărbătorit Paştele la începutul zilei a 14-a, şi nu la sfârşitul zilei a 14-a (este important să înţelegem acest lucru), deoarece Numeri 33:3 spune: Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşte, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor Egiptenilor.

   Numeri 33:3 spune data când poporul Israel a plecat din Egipt, iar aceasta a fost a cincisprezecea zi, adică la o zi după Paşte (Pesah)⁵. Acest lucru arată noaptea în care Domnul a trecut pe lângă copiii lui Israel şi a ucis întâii născuţi ai celor din Egipt, adică a fost noaptea de 14. Astfel, porunca din Exodul 12:6 pentru a tăia un miel (sau ied, Exodul 12:5) "la asfinţit" pe 14, a fost de a-l tăia la începutul celei de-a 14-a zi. Au mâncat în aceeaşi noapte (Exod 12:8), în care Domnul a trecut pe lângă fiii lui Israel (Exodul 11:4-7; 12:13, 23,29-30) şi a ucis pe întâii născuţi din ţara Egiptului, la miezul nopţii (Exod 11:4; 12:29).⁶  Prin urmare, înţelegem că Hristos a murit pe 14, luna Abib (Joi), astfel se înţelege că a 2-a zi este ziua 15 (Vineri). Această a doua zi, care este la o zi după crucificare, a fost o zi de Sabat.7

    Sabatul

   Evangheliile sunt clare, spunând că Isus a fost crucificat, înainte de Sabat (Luca 23:54). De asemenea este clar că El a înviat din morţi imediat după Sabat (Marcu 16:1-2). Dar ceea ce nu este de obicei înţeles este faptul că Evangheliile nu vorbesc despre două sărbători de Sabat diferite. Vineri a fost Sabatul Paştelui în data de 15 (Levitic 23:6-7), şi imediat după aceea a fost Sabatul (normal) din fiecare săptămână (deci a 16-a zi a lunii Abib, Sâmbătă). În lege există mai multe sărbători ale Sabatului (altele decât sabatul din fiecare săptămână (ex. Levitic 16:29-31; 23:24, 39-43; 25:2-7, 8-17), şi în acest caz, sărbătoarea Paştelui are de fapt patru sabate în el. Unul pe 14 (Exod 12:16), unul pe data de 15 (Levitic 23:6-7), unul pe data de 20 (Exod 12:16), şi unul pe data de 21, sau a 21-a zi a lunii Abib (Levitic 23:6):

   Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi. În ziua întâia, să aveţi o adunare Sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.”(Levitic 23:6-8).

  Evangheliile menţionează în mod specific Sabatul Paştelui din a15-a zi din luna Abib şi apoi Sabatul săptămânal. Dar, cu toate acestea, potrivit legii (Exod 12; Levitic 23), din momentul crucificării lui Isus şi cât a stat El în mormânt a fost o odihnă de Sabat, deci trei Sabate la rând.⁸ Acum, nu numai că aceasta a 15-a zi de Abib a fost o zi de Sabat, dar au fost de asemenea două mese pascale, ceea ce explică cele două zile de Paşti văzute în Evanghelii (ex. Marcu 14:12, Ioan 18:28). Prima a fost masa pascală pe care Hristos a sărbătorit-o înainte ca El să fi fost crucificat (Marcu 14:12-17), şi apoi a fost Paştele care urmează imediat după acea zi în care El a fost crucificat (Ioan 18:28). Vorbind de acea zi (a 15-a), în care evreii au sărbătorit ca să-şi aducă aminte de ziua ieşirii din Egipt. (Arătat în Deuteronom 16:3)

  Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, ca locuinţă; ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.   (Deuteronom 16:5-6)

   „La apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt” este egal cu începutul celei de-a 15-a zi (Numeri 33:3).

   Prin urmare, ne aflăm în momentul răstignirii lui Isus, astfel că nu doar erau trei sabate (Sabatul Paştelui din 14 şi din 15, dar şi Sabatul din fiecare săptămână), dar au mai fost şi două mese pascale, după cum este arătat de Ioan. Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. (Ioan 18:28 )

   Acest lucru se întâmpla dimineaţa devreme, când Isus a fost judecat, şi evreii, în perspectiva de a mânca Paştele, nu îndrăzneau să intre în pretoriu (odaia de judecată).
De asemenea în Ioan 19:14 se precizează: Era ziua Pregătirii Paştelor. A fost ziua în care au pregătit Paştele, venirea Sabatului care este în ziua 15-a din luna Abib, sau Nissan. Iar Pregătirea (după ziua a 14-a) este menţionată de asemenea în Matei 27:62, Marcu 15:42, Luca 23:54; şi Ioan 19:42.

    Acel sabat „era o zi Mare”.

    De asemeni este arătat că acest Sabat este mai mare decât un simplu Sabat săptămânal, menţionat fiind în Ioan 19:31; unica zi mare de Sabat.

  De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce.

 Sabatul menţionat aici este în mod clar stabilit ca fiind diferit de Sabatul normal din fiecare săptămână. Cel puţin, este de remarcat ca fiind unic, căci era "o zi mare". Mai literal spus: "pentru că acea zi de Sabat era o zi mare" (ην γαρ μεγαλη η ημερα εκεινου σαββατου του [ên gar megalê hê hêmera ekeivou tou sabbatou]). Această formulare stabileşte clar că este vorba de o altă sărbătoare de Sabat diferită de Sabatul din fiecare săptămână, pentru că vorbeşte despre "o zi mare de Sabat", deci o diferenţiază de celelalte zile de Sabat normale.

    Sabatele

   Atunci când încep să vorbească de înviere, toate cele patru Evanghelii arată că a fost în "prima zi a săptămânii" (Matei 28:1, Marcu 16:2, Luca 24:1, Ioan 20:1, 19). Terminologia în greacă este mai literal, "de la o zi de Sabat" (μιαν σαββατων [sabbatôn Mian] Matei 28:1) sau "cea de la sabate" (τη δε μια των σαββατων [te de mia ton sabbatôn] Luca 24:1, Ioan 20:1)⁹ "Atunci când este înţeles că au existat de fapt trei sabate, atunci s-ar părea că această declaraţie, în greacă este arătată ca una din cele trei sabate care doar au trecut. Cu toate acestea, nu este în mod necesar concludent. Motivul fiind modul de exprimare deoarece: Faptele Apostolilor 20:7 şi 1 Corinteni 16:2 indică faptul că acest tip de limbaj, în greacă poate fi folosit, aşa cum este tradus, "prima zi a săptămânii."

  În Fapte 20 se spune: Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi la olaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii. (Fapte 20:6-7)

   Acest "prima zi a săptămânii", din Fapte 20:7, ar fi mai literal: ..."în acea zi de sabate" (acest lucru arată că este una dintre celelalte sabate [(εν δε τη μια των σαββατων [en de tê mia tôn sabbatôn]). În contextul din, Faptele Apostolilor 20:6 în care se prezintă o zi "de la sabate". Acesta este, după Zilele azimilor, şi după cinci zile, plus şapte zile. Acest lucru face cel puţin, să nu pară a fi o situaţie similară ca şi în Evanghelii, acolo unde trei (sau două) sabate au avut loc la rând. Faptele Apostolilor 20 arată că a fost după Paşte, şi s-ar putea presupune că acolo nu au fost două sau trei sabate la rând în Faptele Apostolilor 20:7. Cu toate acestea nu este concludent, deoarece ar depinde de perioada din acel an a Paştelui urmat de sărbătoarea cincizecimii (rusaliile). (Levitic 23:15-22). Sărbătoarea de 7 săptămâni are în mod inerent în ea două sabate la rând (Levitic 23:15-16, 21). Şi, din moment ce sărbătoarea de 7 săptămâni este sărbătorită bazată pe sărbătoarea roadelor (Levitic 23:10, 15), iar lunile biblice nu urmează neapărat anul solar, nu există deci nici o modalitate de a concluziona Biblic că nu au existat două sau trei Sabate în Faptele Apostolilor 20:7.
Cineva ar putea spune că nu există dublu sau triplu sabat ce s-ar putea găsi în Fapte 20:7 bazându-se pe zile calendaristice evreieşti moderne. Dar zilele calendaristice moderne la evrei nu urmează calendarul biblic în totalitate. De exemplu, Rosh Hashanah (רׁאשּׁ הַשָּׁנָה [Rosh Hashanah]), "Inceput al Anului" sau "prima parte a anului," nu cade la începutul anului biblic. Anul nou biblic, sau prima parte a anului, este chiar înainte de Paşte (Exod 12:2). Prima lună a anului în lege este luna Abib, sau Nissan (Deuteronom 16:1). În calendarul modern evreiesc, Rosh Hashanah cade în prima zi din luna a şaptea, care se numeşte în calendarul modern evreiesc, Tishri (תִּשְׁרִי [tishri]).

   Luna a şaptea în Biblie se numeşte, "Ethanim (אֵתָנִים ['êthâniym])". Doar în acest exemplu, se poate observa că există destul de mare diferenţă între calendarul modern evreiesc şi calendarul biblic. În plus, calendarul evreiesc, cu toate că este un calendar lunar, urmează calendarul solar de asemenea, adăugând chiar o lună suplimentar: (www.jewfaq.org/calendar.htm). Nu există nici o dovadă a acestei practici în Scriptură.¹⁰ Prin urmare, Faptele Apostolilor 20:7 nu este o dovadă solidă pentru o utilizare idiomatică "după Sabate" pentru a descrie pur şi simplu "prima zi a săptămânii".
1 Corinteni 16:2 este un exemplu mai puternic în acest sens:

„cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” (1 Corinteni 16:1-2)

   Aici, "ziua dintâi a săptămânii" în Received and Majority Texts mai literal, ei traduc: "o zi din Sabate" (μιαν σαββατων [sabbatôn Mian]). Cu toate acestea, Critical Text, spune: "o zi de Sabat" (un sabat, μιαν σαββατου, [Mian sabbatou]), la singular.

  Ar trebui să fie evident din context că Pavel vorbeşte aici de o practică săptămânală, şi nu de o ocazie foarte rară ce poate să apară în două sau trei sabate pe tot parcursul anului. Astfel, în cazul arătat prin Texte Majoritare, acest lucru pune în discuţie fraze din Evanghelii dacă acestea ar trebuii să fie luate literal sau idiomatic (ce ţine de dialect).¹¹

  În cele din urmă, Matei 28:1 are o formulare diferită. În ultima parte din Matei 28:1 se poate identifica într-adevăr ziua ca "o zi din Sabat" (μιαν σαββατων [sabbatôn Mian]), dar la începutul versetului se citeşte în acest fel, οψε δε σαββατων (opse de sabbatôn) "şi, după Sabate"... Această afirmaţie este literalmente adevărată!

  Aici a fost într-adevăr "după sabate", trei Sabate care este bine să fie precizate: Hristos a înviat din morţi după Joi (ziua 14) şi Vineri (ziua 15) care era Sabatul Paştelor şi după Sabatul de Sâmbătă. Deci, a fost într-adevăr ... "după Sabate"¹².  

 Subnote:

1   Semnul lui Iona (Luca 11:29-20) este “mijlocul Locuinţei morţilor”, sau Sheol, (Iona 2:2). Iona a fost în "pântecele chitului" (Matei 12:40), astfel "pântecele peştelui, sau chitului este Locuinţa morţilor", în Iona 2:1-2. Iona a fost în locuinţa morţilor (mormânt), timp de trei zile şi trei nopţi (Matei 12:40). Astfel se întelege ca "inima pământului", din Matei 12:40 este egal cu "mijlocul Locuinţei morţilor", din Iona 2:2. A se vedea, de asemenea, Iona 2:6. Cuvântul ebraic locuinţa morţilor, שְׁאוֹל (Sheol), este tradus de asemeni, mormânt (ex. Geneza 37:35, 42:38, 44:29, 31; 1 Samuel 2:6; Iov 14:13, Psalmul 6:5; 88: 3; 89:48, 141:7, Eclesiastul 9:10), fundul Locuinţei morţilor, Iadul (ex. Deuteronom 32:22; Psalmul 9:17, 55:15, Proverbe 5:5, 7:27; 9:18, 15:24; 23:14; Isaia 5:14) şi se pare că atât mormânt, dar şi iad (ex. Iov 24:19, Psalmul 49:15, 86:13).

2   Scriptura dezvăluie că atât "după trei zile" (Marcu 8:31) cât şi "a treia zi" (Marcu 9:31) ambele sunt adevărate, depinde doar de modul în care se face calculul. Când se numără zilele în ceea ce priveşte lumina zilei, putem vedea după ce a înviat a treia zi, pentru că Isus a fost pus în mormânt joi seara, înainte de întuneric (Marcu 15:42-47, Luca 23:54). Joi a fost prima zi, în care a fost în mormânt. Vineri a fost a doua zi. Sâmbătă a fost a treia zi, pe când era încă în mormânt. Astfel, după ce a fost a treia zi, lumina zilei terţe, în care El a înviat din morţi, pentru că El a apărut cândva după lumina zilei a treia, dar înainte de lumina zilei patra (Ioan 20:1). Atunci când se face numărarea nopţilor, joi seara a fost prima noapte ("zi"). Vineri noapte a fost a doua noapte ("zi"). Sâmbătă seara a fost a treia noapte ("zi"). Astfel gasim trei nopţi atunci când se face numărarea de nopţi, El a înviat din mormânt în ziua a treia, pentru că era încă noapte atunci când a înviat (Ioan 20:1). Această a treia noapte, fiind de 24 de ore "zi" de la începutul zilei sâmbătă noaptea, la începutul duminică seara, este considerat în aceeaşi zi (ziua 24 de ore), în care El a înviat din morţi (Luca 24:13; Ioan 20:19).

3   În Marcu 16: 9 "devreme" este πρωι greacă cuvântul (proi) şi înseamnă "dis-de-dimineaţă." Se găseşte, de asemenea, în Matei 16:3; 20:1; 21:18, Marcu 1:35, 11:20, 13:35, 15:1, 16:2, Ioan 18:28, 20:1; Fapte 28:23.

4   Atât Matei 26:17-19 cât şi Marcu 14:12-16 descrie modul în care ucenicii au fost şi au pregătit Paştele. După aceea, El a venit cu ucenicii Lui pentru această sărbătoare Pesah "seara" (Matei 26:20, Marcu 14:17). Din această formulare, unii ar putea avea impresia că ucenicii au facut pregătirea pentru Paşte în lumina zilei. Totuşi, despre acest lucru "seara", nu se spune nimic, dacă a fost deja întuneric sau nu, atunci când ucenicii au plecat să pregătească Paştele. Se înţelege că Paştele a fost sărbătorit la începutul celei de-a 14-a zi (Exodul 12:6-18), atunci se poate observa că ucenicii au făcut pregătirea pentru Paşte seara (sau, cel puţin la crepuscul), la începutul celei de-a 14-a zi.
Greaca este mai precisă în acest punct. Atât în Matei 26:20 şi Marcu 14:17 fraza "în seara", de fapt de asemenea, poate fi tradus, "şi fiind târziu" (οψιας γενομενης δε [opsias de genomenês] Matei 26:20; και οψιας γενομενης [kai opsias genomenês] Marcu 14:17). Оψιας [opsias] este cuvântul tradus "de seara" sau "cu întârziere," şi "târziu" este o opţiune viabilă (ex. NKJV Marcu 11:11).

5    Exodul 12:17-18 explică: ... astfel încât să se respecte Sărbătoarea azimilor, pentru că în această zi a 14-a, Eu v-am scos din ţara Egiptului. De aceea, trebuie să respecte această zi de-a lungul generaţiilor ca pe-o poruncă veşnică. În prima lună, în a patrusprezecea zi a lunii, seara, să mănânci azimi, până la a douăzeci şi una zi a lunii Abib (seara). În mod clar, ziua a patrusprezecea este arătată în Exod 12:6, "în acea seară", menţionat în Exod 12:8 &; 12, "această zi" în Exod 12:14, şi această declaraţie, în Exod 12:17 arată "aceeaşi zi", aşa cum a paisprezecea în care israeliţii sărbătoresc "ieşirea din ţara Egiptului", se arată în mod clar că în a patrusprezecea zi au plecat din Egipt. Dacă citiţi Exodul 12:31-42 indicaţia este de asemenea: "în aceeaşi zi" (Exod 12:41). În context este vorba despre a paisprezecea zi.
Deci, cum se poate spune în Exod 12:31 că au plecat în a patrusprezecea şi Numeri 33:3 spune că au plecat, în a cincisprezecea zi? şi cum s-ar putea ca ambele să fie adevărate? Amintiţi-vă, că a fost o mare mulţime [în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, în afară de copii] (Exodul 12:37) şi deci a luat ceva timp. De asemenea, Deuteronom 16:6 spune că au plecat "la apusul soarelui (amurg), mergeau pe jos în soare", care este la sfârşitul zilei a 14-a şi începutul zilei a 15-a.

6    O altă indicaţie că Hristos a sărbătorit atât Paştele şi a fost răstignit în aceeaşi zi (de 24 ore), a 14-a zi din luna Abib, este oarecum surprinzătoare declaraţia făcută în Ioan 13. Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei,... (Ioan 13:1-2a)
Ioan spune, "înainte de sărbătoarea Paştelui" (praznicul) şi „În timpul cinei” (masa pascală) (Luca 22:7-15). Cum ar putea fi acest Pesah "înainte de sărbătoarea Paştelui"? În lege, există o distincţie între 14 şi 15, dar aici ele sunt descrise ca fiind practic aceleaşi. Notează Levitic 23.
   În luna întâia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului. Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi. (Levitic 23.5-6; si Numeri 28:16-17)
Aici vedem o distincţie între ziua 14 şi 15. A 14-a zi este numită "Paştele Domnului", şi data de 15 este numit "sărbătoarea azimilor." Cu toate acestea, a 14-a zi este de asemenea o sărbătoare a azimilor (Exod 12:14-15), astfel Exod spune acelaşi lucru cu Levitic 23:6 "Şapte zile să mănânci azimi." În Ebraică această frază din Exod 12:15 l, este identică cu Levitic 23:6 (שִׁבְעַת יָמִים מַצּוֹת תּׁאכֵלוּ). Exod 12 arată că sărbătoarea să fie de şapte zile, începând pe 14 (Exod 12:18) şi ţine "până la douăzeci şi una a lunii, seara" (Exod 12:18), care marchează că aceasta se termină la începutul zilei 21. Cu toate acestea, Levitic 23:6 vorbeşte de şapte zile care începe la data de 15 prin a mânca azime, astfel începând de la a 15-a zi, până la a 21-a. În Luca 22:1 "Sărbătoarea azimilor", fraza folosită pentru a descrie sărbătoarea, începe la data de 15, ca în Levitic 23:6, şi se numeşte "Paştele", termen utilizat în Levitic 23:5 pentru a 14-a zi. Praznicul azimilor, numit Paştele, se apropia. (Luca 22:1)
În plus, contextul din Luca 22 arată Paştele (anticipat), ca fiind Praznicul azimilor care urmează să fie în cea de-a 14-a zi, "atunci când Paştele trebuiau să fie jertfite" (Luca 22:7). Marcu 14:12 adaugă: "În ziua dintâi a praznicului Azimilor." Care în mod clar arată ca fiind a 14-a zi, din moment ce a fost într-adevăr, în prima zi a azimilor (Exodul 12:18). A 14-a zi, care este într-adevăr, prima zi a Praznicului azimilor, care este înainte de data de 15. În plus, este în mod clar vorba de a 14-a zi, numită "Paştele" (Levitic 23:5; Numeri 28:16). Astfel când este vorba de data de 15, Deuteronom 16 vorbeşte chiar mai clar. Vorbind de a cincisprezecea zi, Deuteronom 16:1 spune: Păzeşte luna spicelor (Abib), şi prăznuieşte sărbătoarea Paştelor în cinstea Domnului, Dumnezeului tău; căci în luna spicelor (Abib) te-a scos Domnul, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea.   În acest context, momentul de care se vorbeşte este "în amurg, la apus de soare, este data cand au iesit din Egipt." Aceasta a fost la începutul zilei a cincisprezecea (Numeri 33:3). Deci, chiar dacă este într-adevăr în a 14-a zi "Paştele" (Levitic 23:5) şi "prima zi a azimilor" (Marcu 14:12), "sărbătoarea Paştelui" a fost să fie pe data de 15 (Leviticul 23:6; Numeri 28:17), aşa după cum Ioan 13:1 spune: "Înainte de praznicul Paştelor". Chiar de s-ar înţelege că Hristos şi ucenicii săi au sărbătorit deja Paştele, dar această declaraţie, "Înainte de praznicul Paştelor" ce-i făcută în Ioan 13:1, acesta arată că trebuie să fie vorba despre sărbătoarea Paştelui din data de 15, despre care Levitic 23:6 vorbeşte.  Astfel, că această zi care a fost "Înainte de praznicul Paştelor", este clar  că ar trebui să fie vorba de ziua 14-a.

7    A 14-a zi a fost de asemenea o ziua de odihnă, după cum în Evanghelii se arată clar că Hristos nu a fost crucificat în ziua de Sabat. Astfel citim că abia: începea ziua Sabatului.Chiar dacă: Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, în Marcu 15:46, şi pare să nu fi fost o zi de Sabat. Totuşi în Luca 23:54 scrie: "Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului, şi femeile au pregătit miresme şi miruri" aici se indică faptul că acestea nu au ţinut ziua de odihnă mai înainte, deoarece abia începea ziua Sabatului. Luca 23:54 afirmă: "Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege." Vorbind de a 14-a zi: Exodul 12:16 este mult mai clar: În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare Sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare Sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins.
Când citim Exodul 12:16, comparat cu Levitic 23:6-7 este evident când este vorba de ziua a 14-a, a 15-a, a 20-a, şi a 21-a, că toate sunt zile de Sabat.

8    Acest lucru este destul de interesant, deoarece la mântuire un credincios este cufundat în moartea şi învierea Sa (Romani 6:3-8; 8:30), şi astfel el intră în odihna Lui sabatică (Evrei 4:1-10).

9    Textul, de la Marcu 16:2, un traducător "Critical text" spune: τη μια των σαββατων (tê mia tôn sabbatôn) "într-una din sabate." Iar, "Received and Majority Texts" scrie: της μιας σαββατων (tê mia sabbatôn) "de sabate."
   La Ioan 20:19 "Received and Majority Texts", spune: τη μια των σαββατων (tê mia tôn sabbatôn), "într-una din sabate", iar "Critical Text" traduce prin: "τη μια σαββατων (tê mia sabbatôn), "de sabate."

10    Cineva ar putea argumenta că există evidenţe ale calendarului biblic lunar care se aseamană cu calendarul solar prin intermediul cuvântului ebraic pentru prima lună, (Abib אָבִיב['âviyv]). În ebraica modernă acest cuvânt înseamnă, "primăvară" (ex., timpul de primăvară). În Tora (lege), în afară de a fi folosit pentru prima lună, este de asemenea folosit în Exodul 9:31 şi Levitic 2:14 pentru cele dintâi roade, astfel se poate indica anotimpul primăvara. Acest lucru poate arăta cu siguranţă că ieşirea israeliţilor din Egipt a fost în perioada de primăvară, dar nu neapărat că luna Abib întotdeauna a căzut primăvara. Aceasta nu poate fi dovedită Biblic. Scriptura nu explică (în niciun fel), dacă a existat vreo urmă a anului solar cu calendarul lunar, aşa cum se face acum cu calendarul evreiesc.

11    De asemenea, greaca Noului Testament mărturiseşte din alte contexte în care cuvântul "sabat" ar fi mai potrivit: pluralul "sabate". Matei 12:11 mai literal: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, (mai literal: în ziua din Sabate) (τοις σαββασιν [tois sabbasin]), să n-o apuce şi s-o scoată afară?
În Luca 14: 6 A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, (mai literal: întruna din zilele din Sabate) (εν τη ημερα των σαββατων [en tê hêmera tôn sabbatôn]) a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, Fapte 13:14 Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului , literal ar fi: în ziua dintre Sabate (τη ημερα των σαββατων [tê hêmera tôn sabbatôn]), au intrat în sinagogă şi au şezut jos. Cuvântul "Sabate" î-l găsim de asemenea în: Matei 12:5 (1), 10-12; Marcu 1:21; 2:23-24; 3:2, 4; Luca 6:2, 9.

12    Marcu 16:1 citim, διαγενομενου του σαββατου (diagenomenou tou sabbatou), mai literal, "fiind prin intermediul Sabatului". Astfel putem vedea că nu este vorba numai de ziua de Sâmbătă, acolo unde este scris despre sabat, ci uneori este vorba de o zi din Sabate (Sărbători în care nu se lucrează) ex.: Ezechiel 20:20 Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele Sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”
  

 A Thursday Crucifixion and A Friday Lie By: Darwin Fish (a true church)

  Traducerea Vasile Sanda

TU ÎNCOTRO MERGI?

Mulţi oameni spun că sunt mântuiţi şi că vor sfârşii în rai, adică, spun ei că vor merge în împărăţia lui Dumnezeu, unde  vor avea viaţa veşnică. Dar, este oare adevărat ce spun ei? Nu cumva ei se sprijină pe minciuni? Da, cei mai mulţi.

Biblia spune: Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? (Proverbe 20:6)
De asemeni, sunt greşiţi şi cârmuitorii lor (pastori, învăţători, prezbiteri sau povăţuitori), ei îi încurajează să continuie pe calea pe care ei le-o arată, însă este bine acest lucru?
Nu, căci îi duc în rătăcire, şi de aceea şi unii şi alţii se rătăcesc, deci nu vor fi mântuiţi, pentru că cei ce se rătăcesc sunt pierduţi. De aceea, orice om trebuie să asculte de Dumnezeu, fiindcă din cele mai vechi timpuri El a dat avertismente prin slujitorii Săi:   Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!”(Isaia 3:12b)  Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi. (Isaia 9:16)

•  Prin ceea ce voi scrie aici nu caut să vin contra învăţăturilor adevărate, dimpotrivă spun că cine împarte drept Cuvântul adevărului, este drept să primească îndoită cinste, după cum este zis: Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. (1 Tim. 5:17)

Domnul spune că nu sunt mulţi cei ce află calea îngustă care duce la viaţă, ci sunt puţini (Matei 7:14). Prin urmare eu caut să atrag atenţia celor mai mulţi, care nu cunosc adevărul, ci se amăgesc şi se rătăcesc depărtându-se de adevăr. Desigur că cei mai mulţi nu vor recunoaște nicidecum că sunt rătăciţi.
Totuși, pentru că Biblia spune că trebuie vestit „Cuvântul adevărului” (care este Evanghelia mântuirii), acest lucru îl fac, poate că printre cei care citesc se vor găsii şi dintre cei chemaţi de Dumnezeu, apoi Domnul le va deschide ochii şi ei se vor pocăii. Acest lucru s-a mai întâmplat, deci nu va fi ceva nou. Cuvântul Domnului a spus-o mai înainte:

Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.(Ecl. 1:9)

În repetate rânduri în Vechiul Testament, ca şi în Noul Testament, au fost aduse avertismente despre învăţătorii mincinoşi care rătăcesc oamenii de la adevăr; apostolul Ioan spune credincioşilor: V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. (1 Ioan 2:26) Şi, Domul însuşi zice: Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. (Matei 7:15)
Dar, cei mai mulţi oameni nu ascultă de Cuvantul Domnului şi nu se păzesc de prorocii mincinoşi care strecoară erezii nimicitorare, şi care nu slujesc lui Hristos, ci se lasă înşelaţi de vorbirile lor dulci şi amăgitoare, astfel că ei se pierd. Tot astfel, Petru spune :

În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. (2 Petru 2:1-3)

Da, Biblia spune că: Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor, şi din cauza lor, desigur „calea adevărului” va fi vorbită de rău. Însă atunci când unul dintre aceştia este descoperit şi expus că este învăţător mincinos, sau că trăieşte în neorânduială (destrăbalare), aproape nimeni nu ia poziţie, ba dimpotrivă deseori i se ia apărarea. De fapt nu este foarte uşor să-i descoperi pe aceşti învăţători mincinoşi deoarece sunt ipocriţi şi nu par a fi ceea ce de fapt sunt, adică „lupi răpitori”, fiindcă sunt „îmbrăcaţi în haine de oi” (Matei 7:15)  Scripturile spun: Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:18)

Ei nu luptă pentru credința adevărată „dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3), ci mai degrabă luptă pentru pântecele lor, astfel ei îşi apără învăţăturile lor false, sau religiile (cultele, organizațiile) lor, căci acestea sunt acceptate şi bine primite, iar cuvântul adevărului este lăsat deoparte. În acest sens, Pavel spune:

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! (2 Corinteni 11:4)

Iată dar, câteva exemple prin care aceştia pot fi definiţi ca învăţători mincinoşi :

1. Învăţătura lor este FalsăBiblia spune : Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. (2 Ioan 1:9)

Din moment ce Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu (adică Scripturile, Ioan 1:1, 14; Evrei 4:12-13; Apocalipsa 19:13), doctrina lui Hristos nu este doar învăţătura Lui ce o găsim în Matei, Marcu, Luca, şi Ioan, ci mai degrabă, învăţătura Sa este totalitatea Scripturii. Prin urmare, un învăţător poate fi găsit a fi adevărat sau mincinos, bazat pe simplul fapt de a stabili dacă el rămâne în limitele cuvântului lui Dumnezeu, sau nu (Ioan 8:47; 1 Timotei 6:3-5; 2 Ioan 9).

 2. Fac apel la Tradiţie
Înţelegerea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu, este dată de Duhul Sfânt (1 Ioan 2:27). Un credincios adevărat nu are nevoie de „părinţii bisericii” (care erau catolici), nici de presupuşii …”mari oameni ai lui Dumnezeu din trecut”, sau de cei din istoria bisericii, sau de comentatori ori cercetători ai Bibliei, sau de vreun om special. În caz contrar, orice altă cale este un apel la tradiţia oamenilor. În Coloseni 2:8 Pavel a avertizat:

  Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

 3. Sau la „Înţelepciunea lumii”La 1 Corinteni 2:2 Pavel a scris:

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Prin această declaraţie vrea el oare să spună că nu a mai învăţat din Scriptură nimic altceva, decât caracterul şi acţiunile lui Hristos (adică ceea ce se găseşte în Matei, Marcu, Luca şi Ioan), precum şi despre răstignirea Sa? Nu, nicidecum, ci Pavel a învăţat tot planul lui Dumnezeu (Fapte 20:27). În 1 Corinteni 2:2 Pavel nu spune că el nu a învăţat întregul plan al lui Dumnezeu. De fapt, chiar declaraţia lui înseamnă că el a învăţat tot planul lui Dumnezeu, pentru că Hristos (care este Cuvântul, Ioan 1:1, 14; Apocalipsa 19:14; Evrei 4:12-13) este tot planul lui Dumnezeu. El este Cuvântul Dumnezeului celui viu. De fapt, ceea ce Pavel a arătat practic aici este că cunoştinţele pe care le lăsa să iasă de pe buzele lui a fost de cunoaştere a Scripturii (Hristos), şi propovăduirea lui Hristos cel răstignit (1 Corinteni 1:23).
Însă înţelepciunea acestei lumi nu poate să priceapă acest lucru (1 Cor. 3:19).

4. Sunt „Desfrânaţi”Prea iubiţilor, pe când căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos (Iuda 1:3-4)

Un alt semn comun de identificare a unui învăţător fals este cineva care transformă harul Dumnezeului nostru în desfrâu. O altă descriere a desfrâului poate fi găsită în 2 Timotei 3:5 care spune: „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” Ei au o formă de creştinism (evlavie), dar neagă puterea adevăratului creştinism (evlavia adevărată). Ei neagă puterea care se manifestă într-o adevărată convertire atunci când harul lui Dumnezeu salvează un suflet (Efeseni 2:1-5; 2 Corinteni 5:17).

5. Tac şi nu iau nici-o atitudineIoan 10:11-13 precizează:

Eu Sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu Sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi.

Cel plătit (cel care este acolo pentru a face bani; salariatul) nu face nimic contra lupilor. Lupii sunt cei care propagă minciuni (ex. Matei 7:15; Faptele Apostolilor 20:29). Cei plătiţi nu fac nimic împotriva altor învăţători falşi. Atunci când vezi un om care nu dă avertizări (adică nu dă nume), acesta este un învăţător fals el însuşi; un angajat. Şi când spun „avertizări”, vorbesc despre felul de avertizări pe care Cuvântul lui Dumnezeu î-l dă în ceea ce priveşte învăţătorii mincinoşi. Unii „lideri creştini”, pot da impresia că ar expune învăţătorii mincinoşi, dar îi expun ei oare, dezvăluind ceea ce sunt? Nu! Adevărul este că învăţătorii mincinoşi conduc oamenii către iad (Matei 7:13-14, 15:12-14, 23:15, Luca 6:39, 2 Tesaloniceni 1:8; 2:10, 2 Petru 2:18-22; Apocalipsa 21: 8; 22:15), deoarece prin vicleşug ei distrag încrederea oamenilor de la Cuvântul lui Dumnezeu.

6. Sunt lacomi

2 Petru 2:3 clarifică: vorbind de învăţătorii mincinoşi, care „prin cuvântări înşelătoare„ei caută să aibe un câstig de la voi. În a doua parte a versetului paisprezece din 2 Petru 2 se spune, „Ei au inima deprinsă la lăcomie….” Acest lucru este de bază pentru învăţătorii falşi. Ei sunt iubitori de bani. Deoarece inima lor locuieşte, în lăcomie. Acest lucru este ceva greu de dovedit celor care au minte necredincioasă (de exemplu, cei care nu umblă în adevăr, 2 Corinteni 4:4). Cu toate acestea, este un semn de identificare pentru cei care au ochi să vadă.

7. Le Place să Fie Vorbiţi de Bine

Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi! (Luca 6:26)

Aici, Isus compară pe cei care sunt „vorbiţi de bine” cu proorocii mincinoşi din vechime. Nu putem spune despre acest verset că nu se aplică şi acelor învăţători despre care unii vorbesc împotriva lor, dimpotrivă. În trecut, au fost de asemeni oameni, ce au vorbit împotriva proorocilor falşi. Ilie a vorbit împotriva proorocilor mincinoşi din zilele lui (1 Regi 18:27-40). Mica a vorbit împotriva proorocilor mincinoşi din zilele lui (1Regi 22:23 f). Ieremia a vorbit împotriva proorocilor mincinoşi din zilele lui (ex, Ieremia 23 şi 28). Hristos spune: „Vai”, de cei care, ca şi proorocii falşi din vechime, vorbesc oamenilor ceea ce vor să audă (Isaia 30:8-10, Romani 16:17-18, Galateni 1:10) şi astfel sunt vorbiţi de bine. Oamenii sunt răi, şi lor le sunt plăcuţi învăţători răi (2 Timotei 4:3-4). Aşa cum a fost în zilele lui Isaia aşa este astăzi.

„Du-te acum-zice Domnul-de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. Scrie că: „Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: „Să nu vedeţi!” şi proorocilor: „Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!” (Isaia 30:8-11)

Poporul Israel, în acest exemplu, a fost foarte flagrant în respingerea lui Dumnezeu. Tot astfel sunt cei care pretind că ascultă de Dumnezeu, ei sunt cei cărora le plac „lucrurile măgulitoare, înşelăciunile” şi sunt „iubitori de plăceri” (2 Timotei 3:4, 4:3; Tit 1:16).

În concluzie, putem spune despre aceşti învăţători falşi care tăgăduiesc pe Domnul, că ar trebui să fie evident că ei nu vin să spună, „Nu cred în Hristos” sau „Isus nu este Domnul” sau ceva în  sensul acesta. La Iuda 4 este spus că ei s-au „strecurat (adică pe neobservate)” şi la 2 Petru 2:1 este spus că ei „vor strecura pe furiş” erezii nimicitoare. Iar Tit 1:16 are răspunsul la modul în care aceştia tăgăduiesc pe Domnul, care i-a răscumpărat.

Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci Sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Tu dar, încotro mergi? Poate doar asculți de cârmuitori, sau poate eşti lider.
Deci, încotro o iei? Care este calea pe care o apuci?
Calea îngustă (Matei 7:14), sau calea cea lată (Matei 7:13)?

Mai multe puteți citii pe aceasta pagina: https://sites.google.com/site/crestinadevarat/prooroci-mincinosi/ci…