Este un fenomen uimitor (Psalmul 118:22-23), o realitate încă prezentă (2 Timotei 3:1-5; 4:3), că sunt atât de mulţi care pretind a crede Biblia (şi pretind de asemeni că iubesc adevărul), totuşi găsesc convenabil să aibe atât de multe erori (spre deosebire de Psalmul 119:104 & amp; 128) şi astfel ei fac complet abstracţie de poruncile din Efeseni 4:3 anume de ("a păstra unirea Duhului"); 1 Corinteni 1:10 ("a avea acelaşi fel de vorbire", de "a nu avea dezbinări", a avea "un gând, şi o simţire") 2 Corinteni 13:11, şi ("să fie cu un cuget"); Filipeni 1:27 ("rămânând tari în același duh, cu un suflet"); 2:2 (să fie cu "o simţire", cu "un suflet şi un gând"); 3:16 ("să fie de aceeaşi părere") şi 1 Petru 3: 8 ("să fie cu aceleaşi gânduri"). Este ca şi cum pentru ei 1 Ioan 4:6 nu ar fi scris:
Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
Creştinismul este singura religie adevărată (Ioan 14:6). Oricine şi orice altă religie este falsă şi acest lucru duce la iad (Psalmul 9:17; Apocalipsa 22:15). Oricine, cu cel puţin o oarecare înţelegere biblică recunoaşte acest lucru. Cu toate acestea, atunci când este vorba de mulţimile de confesiuni în ceea ce se numeşte "creştinism", oamenii de obicei preamăresc pe mulţi; multe, sau toate dintre aceste confesiuni ca adunări legitime ale Bisericii lui Dumnezeu. Acum, motivul pentru că acestea există, este că ei nu pot fi de acord cu privire la doctrină (de exemplu, ceea ce învaţă Biblia). Ei nu sunt de aceeaşi părere, şi nu au un cuget curat (1 Petru 3:16). Ei nu au o simţire (Filipeni 2:2). Ei nu au acelaşi fel de vorbire (1 Corinteni 1:10). Există dezbinări printre ei (1 Corinteni 1:10). Ei nu se ascultă unul pe altul (1 Ioan 4:6).
Se poate observa aşa de uşor că au apărut biserici peste biserici care nu au "un gând, şi o simţire", nu au "acelaşi fel de vorbire", şi nu se pot "asculta" unul pe altul (1 Ioan 4:6).
Şi, dacă şi atunci când o fac "cooperează" (într-o formă oarecare), ei mai degrabă pun doctrinele lor diferite de-o parte, decât să ajungă oarecum la o soluţie biblică (vezi mai jos). Aceasta este ceea ce face ecumenismul, acceptând diferențele şi manifestările fiecăruia. Spre deosebire de orice stare de spirit ecumenic, Iuda scrie în Iuda 3:
Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
Pentru ce acest îndemn (de a lupta)? Iuda spune că-i pentru "credinţă". Pavel mai specific spune:
Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:3-5)
Trebuiesc "răsturnate izvodirile minţii", şi să nu fie călăuziţi de firea pământească. Orice gând, orice doctrină, orice învăţătură, totul trebuie să fie supus şi luat rob în "ascultare de Hristos" (ascultător adică de Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos fiind Cuvântul, Ioan 1:1; Evrei 4: 12-13; Apocalipsa 19:13). Aceasta este ceea ce Iuda îndeamnă pe fiecare sfânt să facă ("Preaiubiţii", Iuda 3). Dar cum poate fi atins acest obiectiv? Deoarece, există atât de multe opinii diferite despre ceea ce spune Biblia!
Cum ar putea fi acolo o oarece unitate, în vre-o adunare a credincioşilor, sau o oarece unitate între adunări (biserici), dacă nu sunt "răsturnate izvodirile minţii"? Dacă ar fi lăsată în baza lumii creştine false, nu am putea avea o astfel de unitate şi, prin urmare, nu s-ar putea "cunoaşte duhul adevărului şi duhul rătăcirii" (1 Ioan 4:6). Dar, cei ce ies afară din tabără (Evrei 13:13) pot face aceasta, prin puterea Duhului lui Dumnezeu.
În 1 Corinteni 12:12-13, Pavel scrie:
Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
Efeseni 4:4 afirmă în continuare:
Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
Dumnezeu este în fiecare credincios adevărat, şi sursa fiecărui credincios adevărat este Dumnezeu, deoarece: "am fost adăpaţi dintr-un singur Duh" (1 Corinteni 12:13). Duhul Său Sfânt, care este Duhul adevărului (Ioan 14:16-17), locuieşte în fiecare credincios ce-L urmează pe Hristos. Din acest motiv, cei care au Duhul lui Dumnezeu (Duhul adevărului) sunt învăţaţi de Dumnezeu şi ei cunosc adevărul. Aşa cum spune Ioan:
Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. (1 Ioan 2:20-21)
Şi:
Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea. (1 Ioan 2:27 )
Această "ungere" (Duhul Sfânt care ne învaţă "toate lucrurile" - 1 Ioan 2:27 / Ioan 14:26) este în fiecare credincios adevărat. Şi, acest lucru este pentru că, este o unitate a sfinţilor în doctrină (ex, a ceea ce învaţă Biblia), chiar până şi "orice gând îl facem rob ascultării de Hristos." (2 Corinteni 10:3 5).
Isus, vorbind de El şi cei care-L urmează, a declarat: După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10:4-5)
Şi:
Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. (Ioan 10:27)
Isus spune că oile Sale (ex, credincioşii adevăraţi) îl vor urma (ex, vor urma adevărul, Ioan 14:6), şi ei nu vor urma un străin (de exemplu, cineva care vorbeşte contrar adevărului). Atunci când este prezent şi adevărul şi o minciună în acelaşi timp, oile vor urma adevărul. De ce aceasta? Pentru că ei cunosc glasul Lui (ei ştiu pe cine urmează), şi au Duhul Său care locuieşte în ei, învăţându-i "toate lucrurile" ("orice gând" în ascultare de El, 2 Corinteni 10:3-5). Acest lucru nu înseamnă că cunoaşterea perfectă este atinsă vreodată (1 Corinteni 13:9), nici nu înseamnă că credincioşii nu vor mai "plutii încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură", şi de doctrine care abundă (Efeseni 4:14). Dar, ceea ce înseamnă, este faptul că cei care cunosc pe Dumnezeul lor, cei care au Duhul adevărului în ei, vor fi învăţaţi de Dumnezeu, şi vor lua aminte (ca un model de trăire, 2 Ioan 9; 1 Ioan 2 :3-4), la adevăr. Aceştia, poate că se luptă cu probleme. Ei poate că bâjbâie şi strigă după înţelepciune (Proverbe 2). Dar, Domnul va auzi (Iacov 1:5). Domnul îi va învăţa toate lucrurile şi le va aduce aminte de tot adevărul (Ioan 14:26 / 1 Ioan 2:27 - "toate lucrurile"). Cum Proverbe 3:5-6 afirmă: Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Atunci, de ce toate aceste denumiri? De ce toate aceste confuzii în "creştinism", despre doctrină şi ceea ce Biblia învaţă? De ce nu se spune că "creştini" nu pot cădea de acord asupra a ceea ce spune Biblia? Deoarece nu toţi sunt "din Dumnezeu" (1 Ioan 4:6).
Satan (Diavolul) înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9), şi el este iute să facă aceasta în tabăra "creştinismului" (2 Corinteni 11:14-15). Diviziunile nu provin de la cei ce au Duhul adevărului în ei. Diviziunile (dezbinările) provin de la cei care sunt lipsiţi de Duhul, astfel cum este exemplificat în Iuda. Vorbind despre oamenii nelegiuiţi, el scrie: Ei Sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul. (Iuda 19) Dacă toţi oamenii care au pretins a fi creştini (1 Petru 4:16), au fost cu adevărat creştini (şi au avut, prin urmare, Duhul lui Dumnezeu în ei, Romani 8:9 / Efeseni 1:13-14), nu ar exista diviziuni. Drept urmare nu ar mai fi culte. Nici nu ar fi atâtea doctrine diferite. Dar nu este cazul.
Lumea este plină cu frăţii false (2 Corinteni 11:26) şi învăţători falşi (2 Petru 2:1). De fapt, Domnul ne-a spus mai dinainte că acest lucru se va întâmpla. Astfel că "creştinii" vor prefera pe învăţătorii falşi. Aşa cum ni se spune în 2 Timotei 4:3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
Despre faptul că sunt o "mulţime" de învăţători care gâdilă urechile, Petru scrie: "calea adevărului va fi vorbită de rău". Cu alte cuvinte, calea adevărului nu va fi privită ca fiind calea adevărului, ci dimpotrivă, ca ceva greşit (sau ca ceva rău). Aşa cum Pavel a scris în vremea lui, despre adevăraţii credincioşi că sunt priviţi "ca înşelători, măcar că spuneau adevărul" (2 Corinteni 6:8; tot astfel este percepţia celor mai mulţi, vorbind de noi).
Acum, cei care sunt pe calea adevărului (care au Duhul lui Dumnezeu, Duhul adevărului în ei), pentru ei 1 Ioan 4:6 este foarte adevărat. De ce aceasta? Pentru că ei trăiesc prin şi umblă în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel că ei, trăiesc în încredere şi depind de "orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4:4). Autoritatea şi încrederea lor este în Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, astfel că ei î-L urmează, î-L trăiasc, şi î-L vorbesc. Cei care au, Duhul lui Dumnezeu în ei au viaţa şi de asemenea, "ascultă" (1 Ioan 4:6). Dar cei lipsiţi de Duhul Sfânt şi care nu au încredere în "orice cuvânt" (Matei 4:4), nu ascultă (adică ei nu-L acceptă). Prin urmare, cei care sunt în adevăr pot cunoaşte "Duhul adevărului şi duhul rătăcirii."
Punctul crucial al problemei cu privire la orice controversă este întotdeauna acesta: Cine spune adevărul? Cine este Biblic, şi cine nu este? La orice controversă, o persoană (sau poziţia acesteia) poate fi în adevăr şi celălalt nu este. Sau, ambii se rătăcesc, adică sunt în eroare.
Fără îndoială, că oricine ar putea fi temporar greşit (în eroare) asupra unui subiect. Dar, de cine ascultă ei atunci când este cazul? Cei din eroare, (care ascultă de înţelegerea lor, şi de propriile lor înşelăciuni), sau cei din adevăr (1 Ioan 4:6). Cel care nu ascultă "cuvintele sănătoase" (1 Timotei 6:3) este cel care este mândru şi lipsit de adevăr (1 Timotei 6:4-5). În plus, pot exista, de asemenea, controverse, despre un subiect despre care Biblia nici măcar nu dă informaţii cu privire la acesta. Astfel, Pavel ia spus lui Timotei "Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare" (2 Timotei 2:23). A argumenta (a lupta), peste problemele despre care Biblia nici măcar nu dă răspuns, aceasta este nebunie şi numai un ignorant ar face-o. Astfel de oameni care insistă asupra acestor probleme trebuie să fie avertizaţi de două ori, iar dacă nu iau seama, de aceştia trebuie să te depărtezi (Tit 3:9-11).
Acum, aici sunt cei care doresc să dea impresia că adevărul nu poate fi cunoscut în ceea ce Biblia învaţă, despre ceea ce unii numesc "probleme secundare" (ex, mântuirea limitată, alegerea, siguranţa veşnică, etc). Cu alte cuvinte, problemele pe care Biblia, desigur că le învaţă, dar există multe opinii diferite ale oamenilor "cărturari evlavioşi". Mulţi susţin că astfel de chestiuni nu ar trebui să fie un semn distinctiv între fraţii adevăraţi şi cei falşi. De fapt, a face acest lucru este "periculos" în ochii celor mai mulţi "creştini".
Acest lucru a fost exemplificat într-un e-mail (8-16-96), primit de la Newell David (Jerubaal@aol.com), în care David a afirmat ca răspuns chiar la această problemă, declarând: "Această linie de gândire este deosebit de periculoasă şi ne-scripturală." (de exemplu, a face diferenţa între fraţii adevăraţi şi cei falşi despre "problemele secundare"). Ce spune acest om este acesta: Este periculos şi ne-scriptural să se aplice 1 Ioan 4:6 ("cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii."). Şi, el mai spune că este periculos şi ne-scriptural să se aplice 1 Timotei 6:3-5. Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie... lipsiţi de adevăr ... Fereşte-te de astfel de oameni.
Apropo, dacă cineva este dus în "rătăcire de unii nelegiuiţi", înseamnă că pur şi simplu este departe de adevăr (notaţi 2 Petru 3:16-17), adică, pur şi simplu este departe de Hristos (Hristos este Adevărul ), deoarece un astfel de om, se află printre cei care nu rămân în El (2 Ioan 9). Iar, cei care nu rămân în Hristos vor fi aruncaţi în foc şi vor arde (Ioan 15:6). Astfel că a cunoaşte şi a iubi adevărul (tot ce poate fi cunoscut şi iubit) este important (Isaia 66:1-2; Filipeni 2:12)!
Desigur, Scriptura nu descrie într-adevăr că unele aspecte sunt mai importante decât altele. Avem exemplul Domnului Isus care a făcut acest lucru clar fariseilor şi cărturarilor, atunci când El a spus:
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! (Matei 23:23-24)
Aici Isus vorbeşte de "cele mai însemnate lucruri" El compară ţânţarul la plata "zeciuielii din izmă, din mărar şi din chimen" cu cămila, adică: a neglija "dreptatea, mila şi credincioşia." Chiar dacă ţânţarul este uşor, iar cămila este destul de grea, Isus nu dispreţuieşte ţânţarul (zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen), care pare lipsit de importanţă. Nu, dimpotrivă El spune că de fapt dreptatea, mila şi credincioşia ar fi trebuit să fi fost făcute, "şi pe acelea (zeciuiala) să nu le lăsaţi nefăcute." Cu alte cuvinte, plata: "zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen", adică ţânţarul, care nu sunt cele mai însemnate lucruri, El, a zis să fie făcute, de asemenea.
Omul trebuie să trăiască "cu orice cuvânt al lui Dumnezeu" (Matei 4:4). Totul trebuie să fie crezut şi ascultat. Greşeala cărturarilor şi fariseilor, nu a fost că ei au strecurat ţânţarul, ci mai degrabă că aceştia au înghiţit cămila.
Cu cele de mai sus în minte, ar trebui să se înţeleagă că cei care iubesc pe Dumnezeu, şi care iubesc pe poporul Său, consideră că este o problemă serioasă, a lupta pentru credinţă şi a aduce "orice gând rob ascultării de Hristos". Pentru că ei iubesc Cuvântul Său (Psalm 119:97), şi iubesc poporul Lui (1 Ioan 3,14). Astfel, cei care sunt sfinţii Dumnezeului Celui Prea Înalt (Geneza 14:20; Daniel 7:27), nu vor avea doar o adevărată şi binecuvântată unitate (doctrinar în adevăr), dar se vor strădui să păstreze această unitate a Duhului în legătura păcii (Efeseni 4:3). Psalmul 133, spune:
Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.
Acolo unde este Duhul, acolo este unitate. Fără Duhul Sfânt, unitatea doctrinară ar fi imposibilă. Iar, din moment ce El locuieşte în fiecare credincios adevărat, există unitate. Însă, ceea ce face ca aceste învăţături să fie strâmbate (2 Corint. 2:17), sunt fraţii mincinoşi, care sunt lipsiţi de Duhul Sfânt. Dar, cu toate acestea, realitatea este totuşi acolo, aşa cum Isus sa rugat să fie.
Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:20-21)
Original “The Unity Of The Saints”, by Darwin Fish
Traducerea Vasile Sanda "Rob netrebnic".
Tot aşa şi voi, dupã ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, sã ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am fãcut ce eram datori sã facem.” (Luca 17:10)
